Aparitia cartii
Cea mai veche metoda de a transmite mesaje si povesti era prin transmitere orala vezi (viu grai), (traditie), (zicatoare). Atunci cand sistemele de scriere au fost inventate in antichitate, tablitele de lut si pargamentul erau folosite, de exemplu in biblioteca din Alexandria. Pergamentele au fost ulterior inlocuite cu codexuri, carti legate, de forma cartilor din ziua de azi. Codexul a fost inventat in primele secole dupa Hristos sau chiar mai devreme. Se spune ca Iulius Cezar a inventat primul codex in timpul razboaielor galice, legand pergamentele in stil acordeon si folosea paginile ca puncte de referinta.
Inainte de inventia si adoptarea tiparului, toate cartile erau copiate de mana, de aceea ele erau scumpe si rare. In timpul Evului Mediu, doar bisericile, universitatile si nobilii bogati isi permiteau carti, care erau deseori legate cu lanturi pentru a preveni furtul lor. Primele carti foloseau pergament sau piele de vitel pentru pagini, dar ulterior s-au inlocuit cu hartie. Mai tarziu in Evul Mediu, cartile au inceput sa fie produse cu tiparire cu blocuri, unde o imagine in relief a unei intregi pagini era sculptata in lemn, putand fi adaugata cerneala, reproducand mai multe copii ale acelei pagini. Totusi, crearea unei intregi carti era un proces care cerea mult efort, avand nevoie de acele blocuri de tipar sculptate de mana pentru fiecare pagina.
Cea mai veche carte tiparita este Diamantul Sutra, un text al Perfectiunii Intelepciunii, gasita in 1907 de arheologul Sir Marc Aurel Stein intr-o pestera langa Dunhuang, in nord-vestul Chinei, la sfarsot scriind ca a fost tiparita pe 13 al celei de-a patra luni a celui de-al noualea an al Xiatong (adica 11 mai 868), cu 587 ani inainte de Biblia lui Gutenberg. Actualmente, aceasta carte poate fi vazuta la British Library din Londra. Inventatorul chinez Pi Sheng a creat o presa mobila din pamant ars aproximativ in anul 1046, dar nu avem exemple tiparite de la el. Caracterele erau puse intr-o tava unde erau aliniate cu ceara calda, apoi presa cu o scandura pana ajungeau toate la acelasi nivel, iar cand ceara se racea folosea tava de litere pentru a tipari pagini intregi.

Inventarea tiparului
Numai ca doar Johann Gutenberg a popularizat presa de tiparit cu litere mobile din metal in secolul XV, astfel cartile devenind mai accesibile. Aceasta insa a deranjat status quo-ul, ducand la remarci precum "Tiparnita va permite cartile sa ajunga in mainile celor care nu au nici o treaba sa citeasca". In secolele urmatoare s-au imbunatatit atat presa de tiparit cat si conditiile de libertate a presei prin relaxari treptate a legilor restrictive. Vezi: proprietate intelectuala, domeniu public, drept de autor.
In mijlocul secolului XIX, hartia facuta din pulpa (celuloza, lemn) a fost introdusa deoarece era mai ieftina, astfel ca s-au putut realiza romane ieftine, manuale scolare si carti din orice domeniu, ducand la un salt al alfabetizarii in natiunile industrializate si a usurat raspandirea informatiei in timpul celei de-a doua revolutie industriala. Totusi aceasta hartie din pulpa continea un acid care facea un fel de foc lent, care ducea la distrugerea hartiei. Tehnici mai vechi foloseau role din calcar pentru a neutraliza acidul din pulpa. Bibliotecile de azi folosesc deacidifiare in masa pentru colectiile lor mai vechi. Cartile tiparite intre 1850 si 1950 sunt in risc, cele mai noi fiind tiparite pe hartie fara acid (alcalina). Ingrijirea corespunzatoare a cartilor tine cont de posibilitatea schimbarilor chimice asupra copertii si textului. Cel mai bine sunt pastrate in lumina redusa, sa nu fie sub actiunea directa a luminii solare, la temperatura joasa si umiditate moderata. Cartile, in special cele grele, au nevoie de sustinerea volumelor din imprejur pentru a se mentine forma. Este de dorit de aceea, cartile sa fie grupate dupa marime. A mentine o biblioteca era privilegiul printilor, celor avuti, manastirilor si altor institutii religioase si universitatilor. O data cu aparitia cartilor cu coperti de hartie ieftine de la inceputul secolului XX s-a ajuns la o explozie a publicatiilor populare, devenind mai accesibile pentru oameni obisnuiti.

Noi forme de carte
In secolul XX, bibliotecile au facut fata unei rate de publicari din ce in ce mai mari, numita uneori explozia informationala. Inventarea publicarii electronice si a Internetului a facut ca multe din informatiile noi sa nu fie tiparite in carti, ci disponibile online, printr-o biblioteca digitala, pe CD-ROM sau in forma ebook (carti electronice). Aceasta nu a facut viata mai usoara, nici pentru edituri, nici pentru biblioteci, publicatiile pe hartie nereducandu-si volumul. Au existat insa si alte dezvoltari in procesul publicarii cartilor, tehnologii precum tiparire la cerere au facut viata mai usoara pentru autori mai putin cunoscuti sa-si faca opera disponibila pentru o audienta mai mare.
O carte este o colectie de hartii, pergamente sau alte astfel de materiale, tiparite si legate sau brosate intr-un volum. O carte este de asemenea o opera literara sau o parte semnificativa dintr-o astfel de opera.